joi, 11 februarie 2010

Sediul PSD Cluj a fost spart...din nou!

Sediul PSD Cluj-Napoca a fost spart, în noaptea de miercuri spre joi, de persoane necunoscute, însă nu au dispărut obiecte importante, potrivit unor surse din partid fiind vorba mai mult de o acţiune de vandalizare. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat că în această dimineaţă, la ora 9.37, a fost primit un apel la 112 prin care se anunţa că sediul PSD Cluj-Napoca a fost spart de autori necunoscuţi, care au forţat uşa de acces. Pop a declarat că au fost forţate şi dulapurile din sediul PSD, însă nu a fost furat nimic din acestea. Totodată, reprezentanţii partidului susţin că nu au fost furate lucruri de valoare, dar fac un inventar pentru a stabili ce a dispărut din sediu. Clădirea nu era prevăzută cu sistem de supraveghere, astfel că nu există imagini din timpul spargerii. Din primele investigaţii rezultă că hoţii au spart un geam şi au forţat o uşă a sediului. O echipă de cercetare se află la faţa locului pentru a căuta urme în încercarea de a-i găsi pe autorii spargerii.(Sursa: Realitatea Cluj)
Aceasta patanie nu e prima de acest gen. In timpul campaniei electorale din Noiembrie a fost vandalizat sediul de campanie din Gheogheni al PSD Cluj-Napoca. Nici atunci si nici acum, din pacate nu s-a gasit vinovatul. Personal consider ca e vorba despre un individ suparat pe viata care se plictiseste noaptea si care considera ca ar trebui sa se razbune pe PSD Cluj. Imi permit sa-l sfatuiesc sa faca o vizita la phiholog sau la psihiatru, poate asa isi mai revine.
Ma tot gandesc ce se poate sustrage de la un sediu de partid. In afara de niste adeziuni si unele facturii neplatite nu prea gasesti mare lucru. Nici macar cu calculatorul in care e toata evidenta membrilor si alte documente importante nu prea are ce face doar daca se pricepe la spart parole. Cine stie, poate ca acesti tipi sperau ca vor gasi moasele lui Che Guevera sau unele materiale electorale ramase din campanie. Sper doar ca nu mi-au disparut unele carti de ale mele pe care le tineam la partid, si vreau sa-l rog fortat pe hot sa mi le returneze daca cumva au fost sustrase. Oricare ar fi motivul, mi se pare cel mai prostesc luccru pe care-l poate face cineva. video

Niciun comentariu:

Tineretul Social-Democrat

Loading...