Se afișează postările cu eticheta Vasile Dancu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vasile Dancu. Afișați toate postările

marți, 5 ianuarie 2010

Sfarsit de ciclu electoral

Alegerile prezidentiale din 6 Decembrie au insemnat sfarsitul unui ciclu electoral in Romania. Acest ciclu trebuia sa inceapa undeva in luna Martie a anului 2007 cand trebuia sa aibe loc alegerile europarlamentare, insa Guvernul a hotarat amanarea lor pana in toamna. Pe 19 Aprilie, s-a votat in Parlament suspendarea lui Basescu, astfel s-a organizat un referendum national pe aceasta tema. Intrebarea la care trebuia sa raspunda alegatorul, era daca este deacord cu suspendarea lui Basescu. Astfel din cei 281.696 de alegatori prezenti la urne, 221.052 au votat cu NU, adica 78,4% dintre clujeni au sarit pentru apararea presedintelui.

Acest prin tur de alegeri au fost precum un dus rece pentru toti cei care il cotestau pe presedintele Basescu, insa nu aveam timp pentru analize amanuntite deoarece ne pregateam pentru alegerile europarlamentare.Abia pe 25 Noiembrie vom vedea ce efect a avut referendumul din luna mai. La alegerile europarlamentare, PD obtine 28% iar PSD abia 23%, iar in judetul Cluj abia am ajung la 15%. Explicatia pentru clujeni a venit repede. PSD a avut rezultate slabe pe Cluj deoarece s-a retras Vasile Puscas de pe lista candidatilor. Din pacate, dupa 2 luni se retrage Ioan Rus de la sefia PSD Cluj, si lasa acest post6 vacant intro perioada destul de dificila. La inceputul lui februarie se organizeaza conferinta judeteana a PSD Cluj, unde in prezenta lui Mircea Geoana si a altor lideri social-democratii, Vasile Dancu este ales noul presedinte a organizatiei judetene Cluj.

Urmatorul examen dificil a venit in 2008 cand pe 1 Iunie au avut loc alegerile locale.In Cluj-Napoca Emil Boc castiga din primul tur avand 76,21% din voturi, in timp ce Remus Lapusan, candidatul PSD-ului aduna doar 6,37. Pe judet, victoria este tot a PD-L-ului, deoarece Alin Paunel Tise obtine 44,13% iar social-democratul Vasile Soporan, obtine doar 15,33% din voturi. Realitatea trista, era faptul ca acum PSD-ul a ramas doar cu 3 consilieri locali in Cluj-Napoca, iar la Consiliul Judetean avem 6 reprezentati. Aceasta noua situatie duce la aparitia unui conflict puternic intre Vasile Dancu si unii lideri nationali precum Ion Iliescu, si se ajunge la dizolvarea conducerii PSD Cluj. Drept urmare in luna August Vasile Soporan obtine majoritatea voturilor pentru un mandat de presedinte la PSD Cluj.

Alegerile parlamentare care au loc pe 30 Noiembrie 2008 ne scoate putin din starea proasta in care ne aflam. PSD a reusit sa obtina majoritatea voturilor la nivel nationa, insa avea cu 3 mandate mai putine decat PD-L. Astfel la Camera Deputatilor aveam 114 de mandate in comparatie cu 115 (a PD-L-ului), iar la Senat aveam 49 de reprezentanti in comparatie cu 51 a PD-L-ului. In Cluj, PSD a reusit sa obtina 18,52% (fata de 41,7 a PD-L-ului) pentru Senat obtinand astfel 1 mandat (fata de 2 a PD-L-ului). La Camera Deputatilor, PSD a obtinut 19,6% fata de 39,81% a PD-L-ului. Deci sfarsitul anului 2008 ne gasea cu 2 deputati si un senator fata de 3 deputati si un senator cum era in 2004-2008. Noua situatie creata ne obliga sa facem o mare greseala, vom merge la guvenare alaturi de PD-L, si vom avea si un ministru delegat din partea Clujului (Vasile Puscas responsabil de relatia cu U.E).

Inceputul lui 2009 ne prinde din nou intr-o situatie neplacuta, deoarece ramenem din nou fara conducere la PSD Cluj. Acest lucru se intampla dupa ce la alegerile partial din Februarie candidatul social-democrat Pop Puscas Teodor reuseste sa obtnia doar 7% in favoarea lui Sorin Apostu care castiga din primul tur primaria cu 61% din voturi.Astfel in Aprilie este numit presedinte interimar Vasile Cuibus la organizatia judenteana. Noua echipa formata reuseste sa treaca cu bine peste alegerile europarlamentare din 7 Iunie. Astfel la nivel national PSD+PC obtine 31% iar PD-l 29,&% la nivel national.In Cluj, PD-L obtine 31.2% iar PSD 19,3%. Aceste rezultate dau multa speranta membrilor si simpatizantilor PSD, si intram in campania electorala pentru presedentia Romaniei oarecum euforici. Rezultatul il stim cu totii asa ca nu are rost sa insist pe ultimele alegeri care au pus punct acestui ciclu electoral.

Peste 2 ani jumate incepe iar un nou ciclu electoral, cand vor avea loc alegerile parlamentare. Pana atunci trebuie sa tragem linie si sa vedem exact ce schimbam si ce pastram.

Cateodata stau sa ma gandesc daca m-am nascut in locul potrivit?

marți, 1 iulie 2008

Apararea de la Cluj

Luni, 30 iunie 2008, a avut loc sedinta Biroului Permanent Judetean al PSD Cluj. Sedinta a avut ca scop analizarea deciziilor care au fost luate la finalul saptamanii trecute de catre Comitetul Executiv National.

Reprezentantii PSD Cluj au subliniat in cadrul discutiilor faptul ca, incepand din anul 1996 pana astazi evolutia generala a organizatiei PSD Cluj a fost una pozitiva, atat ca numar de mandate obtinute la alegerile locale si generale, cat si in privinta numarului membrilor activi. De asemenea, s-a remarcat ca rezultatele organizatiei judetene Cluj urmaresc tendinta scorurilor PSD la nivel national, astfel incat procentele din 2008 sunt mai mari decat in 2000, dar mai scazute fata de cele din 2004. Tot in cadrul sedintei de azi, BPJ Cluj a aprobat elementele proiectelor de reorganizare ale organizatiilor locale care ale caror conduceri au demisionat in data de 21 iunie 2008.

Membrii Biroului Organizatiei PSD Cluj apreciaza ca nedreapta aceasta decizie, din moment ce obiectivele de performanta autoasumate de catre organizatie si aprobate de catre Consiliul Judetean al PSD Cluj au fost atinse in cea mai mare parte a lor, dupa cum reiese din tabelul prezentat mai jos:

CONSILIERI

Obiective

realizǎri

NR.

%

NR.

%

JUDETENI

8

21,62

7

19,44

MUNICIPALI

23

21,90

20

19,04

COMUNALI

190

21,76

193

22,10

TOTAL

225

21,35

222

21,06

PRESEDINTE C.J.

0

0

0

0

VICEPRESEDINTI

1

50,00

0

0

Biroul Permanent Judetean Cluj apreciaza decizia de dizolvare a conducerii PSD Cluj ca fiind nestatutara.

In acelasi timp, BPJ Cluj considera decizia luata de Comitetul Executiv National ca inoportuna, pentru ca deja ne aflam intr-un proces de restructurare inceput dupa alegerile Europarlamentare, inutila – deoarece nu prezinta nici o solutie alternativa si contraproductiva – avand in vedere perpsectiva campaniei pentru alegerile generale din toamna.

Organizatia Judeteana a PSD Cluj asteapta o decizie din partea Consiliului National, singurul for statutar care pâoate valida sau invalida hotararea luata. Biroul Permanent Judetean a decis in unanimitate nereprezentarea organizatiei judetene la sedinta Consiliului National din 11 iulie 2008.

Biroul Permanent Judetean al PSD Cluj